Zel și mândrie

Teribilismul este un substantiv privat. Aparține tinerilor. Zgândărindu-l, poate produce fiori de bucurie, dar și de groază. Te ciocnești zilnic de el. De pildă, pe șosele. Plecasem sâmbăta trecută spre Ploiești. Coloane tradiționale de mașini în ambele sensuri. Printre ele, pe axul șoselei zbârnâiau motocicliștii. Unii, puțini, cuminți, stăteau în spatele tău și te depășeau când era cazul. Cei mai mulți ambalau motoarele cu voluptate, accelerând nefast, dansând macabru pe muchia coasei. La intrarea în Tâncăbești, un refulat de acest gen, care tocmai defilase cu zgomot printre mașini, accidentat, zăcea nemișcat într-o baltă de sânge, lângă motorul său ajuns o tinichea inutilă. Îi sărise o cizmă din picior și ciorapul alb părea un steag inutil cerșind prea târziu îngăduința morții.

Mă gândesc că, zgândăriți în orgoliu și în temperament, suporterii fotbalului sunt și ei tot niște motocicliști teribili coborâți din șa pe caldarâmul stadioanelor. Fotbalul este o otravă dulce, din care unii extrag milioane și din care alții, cei mulți, fanii pătimași, naivii înflăcărați, sorb extaz și uneori nenorocire. Moartea celor trei juni turci, acompaniind marșul triumfal al echipei lor la Europene, stă mărturie. Ce viață galopantă! Se moare sub copitele ei, în veșmânt de zel și de mândrie!